Fuga Lolelor Cincu. Museum in Progress
Cincu, județul Brașov
Asociația sătească Fuga Lolelor Cincu/Großschenker Urzellauf împreună cu Asociația SOXEN au pus bazele la Cincu, în județul Brașov, unui „Muzeu în devenire”, dedicat străvechiului obicei de alungare a iernii și a spiritelor rele, Fuga Lolelor. Muzeul, care documentează subiecte de cultură și istorie locală contextualizate de lucrări de artă contemporană, este situat în prima primărie a Cincului de până la 1714 (monument de patrimoniu Clasa A) și se află în incinta zidurilor fortificate ale Bisericii Evangelice CA din Cincu.
Fuga Lolelor Cincu/Großschenker Urzellauf este un obicei medieval strâns legat de funcționarea breslelor meșteșugărești transilvănene. În fiecare an, când lada care conținea banii și secretele de breaslă era transferată noului Staroste, lolele, personaje mascate în costume grotești, care făceau zarvă mare cu bicele și clopotele special confecționate, erau chemate pentru a proteja această procesiune ca un simbol al prosperității, fertilității și alungare a tot ce putea fi dăunător, văzut sau nevăzut.
Expoziția care va putea fi vizitată la momentul concertului SoNoRo Musikland (31.07.2024) se numește „E nevoie de un sat întreg” (15.06-15.10.2024) și conține atât fotografii documentare ale obiceiului din Cincu din anii 1960-1990, dar și după revitalizarea sa începând cu 2017 până în prezent. De asemenea, în parteneriat cu Parohia Evanghelică Cincu, vor fi expuse obiecte rare aparținând comunității săsești, cel mai vechi fiind datat 1681. Nu în ultimul rând, experiența este completată de lucrări de artă contemporană, realizate special pentru această expoziție, ale unor artiști precum Sillyconductor (sound artist, RO), Sorina Vazelina (ilustrator, RO), Magdalena Menzinger (fotograf, DE), Pascual+Vincent (fotografi, ES) și alții.

Concertul SoNoRo Musikland va avea loc în grădina dintre zidurile incintei Bisericii Fortificate din Cincu și va fi deschisă pentru prima oară publicului cu această ocazie.
Asociația Fuga Lolelor Cincu//Großschenker Urzellauf este înființată în 2024 într-un efort comunitar de a păstra cultura și obiceiurile din Cincu.
Asociația SOXEN este înființată în 2013 și contribuie la prezervarea patrimoniului cultural, în special imaterial, fiind cunoscută, prin programul KraftMade, ca un laborator de cercetare și experimentare în excelența meșteșugărească, realizând cursuri, expoziții și evenimente dedicate popularizării și cros-fertilizării meșteșugurilor cu celelalte arte.
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de Fundația Comunitară Țara Făgărașului prin fondul Științescu, Făgăraș Research Institute și Primăria Cincu, fiind realizat în parteneriat cu Parohia Evanghelică Cincu și Consistoriul Bisericii Evanghelice din Sibiu.