Biserica Fortificată din Saschiz
Saschiz, județul Mureș
Biserica Evanghelică Sfântul Ștefan din Saschiz a fost construită în 1492 și finalizată în 1525, pe ruinele unei biserici romanice și a alteia în stil gotic cistercian. A fost închinată regelui Ștefan al Ungariei, motiv pentru care îi poartă hramul. A fost inclusă în patrimoniului UNESCO în anul 1999, fiind una dintre cele șapte biserici fortificate din țara noastră care fac parte din UNESCO. Construită cu o singură navă și cu un cor lung, este înconjurată de 22 de contraforturi, pe care se sprijină 23 de arcuri. Turnul înalt de zece metri este reprezentativ pentru construcțiile medievale ale României.
Cel mai impresionant element de fortificare este considerat etajul bisericii, fiind vorba despre o adevărată cetățuie în pod, care se întinde deasupra întregii biserici. Biserica este simplă în interior, deoarece picturile au fost acoperite în timpul reformei calvine. Orga a fost adusă din Brașov în 1788 și este în topul celor mai mari 10 orgi din Transilvania, iar altarul baroc provine din Viena, fiind adus în 1735. Localitatea Saschiz a fost vizitată și de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, devenind foarte cunoscută.