Radu Nagy

  • Violoncel
Violoncelistul Radu Nagy este absolvent al Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, continuându-și perfecționarea în Statele Unite la Institutul de Muzică de Cameră „Leonard Sorkin” al Universității din Wisconsin și la Universitatea „Northern Illinois” din DeKalb, unde a obținut masterul în muzică. Aceste studii i-au oferit șansa de a lucra cu profesori renumiți, precum Wolfgang Laufer și Marc Johnson din cvartetele „Fine Arts Quartet” și „Vermeer Quartet”. Talentul său a fost recunoscut prin premiile obținute la numeroase concursuri naționale și internaționale de prestigiu, precum „Jeunesse Musicale” (Belgrad), „Dimitri Shostakovich String Quartet Competition” (Sankt Petersburg), „Fischoff Chamber Music Competition” (South Bend) și „London International String Quartet Competition”. A evoluat pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, precum cele din New York, Tokyo, Berlin, Paris și Buenos Aires. A participat la festivaluri de renume, inclusiv Cleveland Chamber Music Festival, Aspen Summer Festival, Ravenna Festival, Amadeus Festival din Londra, Niedersachsen Musikfestival, Philharmonie Berlin, Dänischer Rundfunk din Copenhaga, Norddeutscher Rundfunk din Hamburg, Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria, SoNoRo și Boswil Sommer Musikfestival din Elveția. În calitate de prim violoncelist al Orchestrei „Arturo Toscanini”, Radu a avut oportunitatea de a colabora cu dirijori de talie mondială precum Lorin Maazel, Zubin Mehta, Kurt Masur, Yuri Temirkanov, Georges Pretre, Riccardo Muti și Vladimir Jurowski.
Radu Nagy profesează la București și la Berlin, unde activează ca profesor și concertist. Pe lângă interpretare, el se dedică din 2012 și compoziției, improvizând și compunând muzică în cadrul teatrului pentru copii „Morgenstern” din Berlin. A creat muzică pentru peste 40 de spectacole, iar în 2024 a compus și interpretat muzica în cadrul festivalului „MARATONUL celor 30 de povești”, pe baza drepturilor copiilor, la care au colaborat 30 de școli din Berlin.
Concerte

PASTORALE